Grupul LuxVet – una dintre cele mai mari platforme care integrează unități veterinare din Europa Centrală și de Est, își întărește constant poziția pe piața românească. Pet Stuff, spitalul veterinar cu program non-stop situat în București, tocmai s-a alăturat Grupului. Este una dintre cele mai cea mai mari, moderne si complexe facilități de acest tip din țară.
Spitalul veterinar Pet Stuff se află în sectorul 6 din București. Unitatea a fost fondată în 2006 de medicii veterinari Ruxandra Tenia și Cristian Cristea. Inițial, a funcționat ca un pet shop, apoi din 2009, ca un cabinet veterinar, a trecut in 2015 la stadiul de clinică veterinară, iar în anul 2019, după ce dr. Alexandru Buzdea s-a alăturat celor doi fondatori, au transformat Pet Stuff într-un spital veterinar cu program non-stop. Pet Stuff are în prezent aproximativ 64 de angajați, dintre care 53 de cadre medicale. Unitatea cooperează constant cu reprezentanți europeni și americani specializați în multe domenii ale medicinei veterinare: medicină internă, dermatologie, oftalmologie, cardiologie, anestezie și terapie intensivă, chirurgia țesuturilor moi, endoscopie și chirurgie ortopedică. Spitalul dispune de patru sali de operație complet dotate cu instalatii de iluminat, anestezie inhalatorie, chirurgie minim invaziva – laparoscopie, chirurgie oftalmologica, inclusiv chirurgia cataractei prin facofragmentare, laborator propriu și aparatură modernă de tratament și diagnosticare.
Grupul LuxVet este una dintre cele mai mari platforme care integrează facilități veterinare din Europa Centrală și de Est. În cadrul său, asociază unități veterinare existente – de la clinici mai mici la clinici specializate, oferind fondatorilor sprijin sub formă de capital și acces la soluții moderne și cele mai bune practici. Cooperarea se desfășoară într-un model de afaceri flexibil, de parteneriat, bazat pe respectul pentru realizările anterioare ale entităților asociate. Unitățile veterinare care se alătură Grupului își păstrează propriul brand și identitatea locală, iar fondatorii continuă să participe la dezvoltarea acestora. Mai mult, misiunea Grupului LuxVet este de a crește satisfacția angajaților prin ridicarea standardelor de muncă în industrie.
În cei 3 ani de existență, Grupul LuxVet a devenit o platformă veterinară lider în Polonia, care are în prezent peste 50 de clinici și cabinete. În septembrie, Grupul a deschis la Varșovia Veterio – cel mai mare spital veterinară din regiune. Pe o suprafață de 2200 m2 se află, printre altele, o cameră de urgență non-stop cu o unitate de terapie intensivă, 13 săli de consultații și 5 săli de operație.
Continuând dezvoltarea în Polonia, Grupul a început extinderea pe alte piețe din Europa Centrală și de Est. În România, Grupului i s-au alăturat deja: Spitalul Veterinar Vetzone situat în Constanta și două unități Vet Consult situate în Brăila.
LuxVet este susținută de trei fonduri de investiții: Oaktree Capital Management (acționar majoritar care este, de asemenea, acționar majoritar al UNAVETS Group, o mare platformă veterinară din Peninsula Iberică), Cornerstone Investment Management și INVL Baltic Sea Growth Fund.
***
Despre Grupul LuxVet
Grupul integrează și dezvoltă industria veterinară din Europa Centrală și de Est într-un model de afaceri flexibil, de parteneriat, respectând realizările anterioare ale entităților integrate. Prin cooperarea cu medicii și proprietarii unităților de top de tratare a animalelor, Grupul LuxVet tinde să dezvolte servicii veterinare de cea mai înaltă calitate și să ridice standardele de muncă din industrie.
Grupul este susținut de trei fonduri de investiții: fonduri gestionate de Oaktree Capital Management, L.P. (acționar majoritar care este, de asemenea, acționar majoritar al UNAVETS Group, o companie soră LuxVet, o platformă veterinară lider din Peninsula Iberică), Cornerstone Investment Management și INVL Baltic Sea Growth Fund.
www.grupaluxvet.ro